Telemedicina - Soluția Crizei Actuale

Paperless office
13 nov. 2020
Bună,
Anul 2020 a fost o surpriză neplăcută pentru toată lumea, am trecut printr-un „lockdown” și e posibil să mai trecem prin încă unul după cum evoluează situația. În acest context social, unul dintre cele mai lovite domenii era cabinetele individuale. Pierderile au fost atât pe planul economic cât și pe planul de fidelizare și dezvoltare a clientelei. Iar o modalitate de a ne revenii după o astfel de lovitură este prin a profita de un serviciu care ne ajută nu doar să economisim bani și timp ci și să recuperăm o parte din pierderile avute până în acest moment. Un astfel de serviciu care prinde avânt major în ultima perioadă este Telemedicina, o serie de servicii oferite clienților pentru a reduce cât mai mult timpul petrecut în cabinet sau chiar pentru a elimina cu totul nevoia acestora de a se prezenta, fără ca tu să pierzi profitul. Aceste servicii se bazează pe platforma online Evolvo, aceasta îți pune la dispoziție o serie de unelte care îți vor permite să-ți transformi cabinetul în unul ”paperless”. Prin ”paperless” ne referim la un cabinet care rulează cât mai eficient posibil din punct de vedere al actelor pe care pacienții trebuie să le completeze. Astfel că platforma Evolvo îți permite să trimiți pacienților linkuri cu formulare, pre-create, pe care aceștia să le completeze înainte să se prezinte în cabinet. În acest fel, pacienții îți vor oferii toate informațiile necesare trierii lor înainte ca aceștia să iasă din casă, iar mai apoi, odată prezenți în cabinet nu va mai trebui să piardă timp completând aceste acte. Deci, timpul petrecut în cabinet scade, iar tu poți în acest fel să tratezi mai mulți pacienți într-o zi, ceea ce înseamnă un venit mai mare la finalul acesteia.
În plus, pentru a facilita și mai mult interacțiunea ta cu pacienții, odată abonat la sistemul Evolvo vei putea profita și de aplicația MyMed. Aceasta face mult mai ușoară completarea tuturor documentelor inițiale și fidelizarea clienților. Cu ajutorul MyMed, clienții își vor putea face programare la cabinet, vor putea vedea mereu informațiile actualizate ale cabinetului și cel mai important vor putea vedea un istoric al serviciilor de care au beneficiat până în acel moment. În acest fel ei au toate informațiile de care au nevoie pe telefon, deci încrederea lor în tine și cabinetul tău va crește.
Toate aceste măsuri te vor ajuta să crești productivitatea cabinetului tău și astfel nu doar că profitul tău viitor va crește, dar în același timp vei reuși să recuperezi o parte din veniturile pierdute pe perioada pandemiei.
Ba mai mult, aceste servicii sunt aproape imperative în contextul pandemiei, pentru a limita cât mai mult cozile create la cabinet și șansele de transmitere a virusului. Lucru care va face ca pacienții să se simtă în siguranță în cabinetul tău iar tu vei da dovadă de un profesionalism ridicat.

Solicită acum un DEMO GRATUIT!

Ștefan BOTA,
0365-441-611
stefan.bota@evolvo.ro 
Soluții digitale de sănătate de la Evolvo - simplu și eficient

Cere DEMO gratuit

Ești interesat de Evolvo? Nu ezita să ne suni la +40 365 441 611 sau trimite-ne datele tale de contact la info@evolvo.ro. Varianta a treia este să completezi un formular online și te asigurăm că vei fi contactat de unul dintre reprezentanții noștri, în cel mai scurt timp.

Cere DEMO gratuit

Ești interesat de Evolvo? Nu ezita să ne suni la +40 365 441 611 sau trimite-ne datele tale de contact la info@evolvo.ro. Varianta a treia este să completezi un formular online și te asigurăm că vei fi contactat de unul dintre reprezentanții noștri, în cel mai scurt timp.

Cere DEMO gratuit

Ești interesat de Evolvo? Nu ezita să ne suni la +40 365 441 611 sau trimite-ne datele tale de contact la info@evolvo.ro. Varianta a treia este să completezi un formular online și te asigurăm că vei fi contactat de unul dintre reprezentanții noștri, în cel mai scurt timp.