Avantajul registrelor medicale online
Paperless office
26 apr. 2022
Te-ai gândit deja să îți digitalizezi cabinetul medical, însă nu știi dacă ești pregătit pentru acest pas? Nu știi exact din ce constă, sau ce beneficii aduce? Evolvo are soluția de care ai nevoie, complet personalizată pentru a se potrivi nevoilor tale și ale pacienților tăi.
Într-o eră a digitalizării constante, și cabinetul sau centrul tău medical trebuie să fie în pas cu inovațiile din două motive. În primul rând, deoarece pacienții tăi merită cel mai bun serviciu medical pe care îl poți oferi, inclusiv gestionarea optimă a tuturor aspectelor care merg dincolo de îngrijirea medicală propriu-zisă. În al doilea rând, digitalizarea facilitează în mod semnificativ desfășurarea activităților din centrul tău medical, și reprezintă o modalitate excelentă pentru personalul medical de a lucra mai eficient, mai precis, însă cu economie de timp și resurse.
Iată câteva dintre principalele motive pentru caresoftware-ul medical Evolvo este alegerea potrivită pentru tine:
Ai toate detaliile necesare la îndemână, într-un singur loc
Datorită utilizării tehnologiei cloud, toate informațiile introduse în sistemul Evolvo îți sunt la îndemână oriunde ai merge. Dacă ai conexiune la internet, poți consulta oricând evidența pacienților și programările, așadar ai acces la fișă medicală, antecedente medicale și istoric de consultații și de tratament, și personalul medical se poate conforma ușor cu programările.
Pentru a simplifica totul, poți accesa sistemul de pe orice dispozitiv, fie că ai calculatorul la îndemână sau doar un smartphone, indiferent dacă ești la cabinet, acasă sau chiar pe drum.
Nu îți scapă nicio informație importantă
Un avantaj major al acestui soft medical este faptul că ai acces rapid și ușor la fișa digitală completă a pacienților, și deoarece nu trebuie să răsfoiești teancuri de hârtii, nu riști să treci cu vederea informații importante, cum ar fi alergiile. Totodată, poți consulta ușor și rezultate de laborator ori de imagistică, tratamente anterioare și multe altele, fără a fi nevoie să răsfoiești printr-o fișă medicală groasă.
Istoricul de consultații și tratamente al unui pacient te poate ajuta în elaborarea unui plan de tratament eficient, respectiv poți vedea mereu investigațiile medicale care s-au efectuat deja într-un singur loc.
Economisești timp și resurse
Un registru complet care ține evidența pacienților te ajută să găsești informațiile de care ai nevoie într-un timp mult mai scurt, deoarece tu știi exact ce cauți, însă sistemul știe și unde să-l găsească. Acum nu mai trebuie să cauți în dulapul plin de fișe medicale, după care să răsfoiești pagină după pagină pentru a găsi informațiile pe care le cauți, în schimb le ai la un singur loc, la un click distanță. Pe lângă economia de timp, te poți bucura de mai mult spațiu în cabinet, deoarece nu ai o mulțime de dulapuri pline cu fișe.
Gestionezicu ușurință programările
Deoarece acest soft medical se integrează în pagina web a centrului tău medical, pacienții se pot programa singuri în funcție de locurile disponibile, de programul medicilor și al centrului, iar programarea lor va apărea automat în sistem de îndată ce un membru al personalului medical îl confirmă, pentru ca întreg personalul să o poată vedea pe orice dispozitiv. Această opțiune reduce semnificativ timpul pierdut cu programările prin telefon sau chiar și fizic, atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical.
Facilitează fluxul de informații în rândul personalului medical
În vederea evitării eventualelor erori de comunicare sau de schimb de informații, toate datele necesare sunt disponibile prin sistemul medical, așadar totul poate fi accesat cu ușurință de către utilizatorii săi, ceea ce reduce atât riscul comunicării unor informații greșite, cât și timpul necesar pentru a face aceste schimburi de informații în cadrul unui centru medical. Toate fișele pacienților, rezultatele și tratamentele sunt mereu la zi, pentru ca medicul curant să poată lua decizii relevante și potrivite din punct de vedere medical.
Atunci când ai un centru medical în care atât numărul personalului, cât și cel al pacienților este în continuă creștere, gestionarea clasică a informațiilor medicale nu mai reprezintă o opțiune eficientă. Descoperă toate avantajele pe care le poate oferi un software medical dezvoltat împreună cu medici, care poate fi personalizat pentru cabinetul tău, și convinge-te singur că a sosit momentul să faci trecerea pe managementul digital. Solicită chiar acum o prezentare de la echipa Evolvo, care îți este alături la fiecare pas pentru o implementare simplă și rapidă, și asigură suport tehnic constant!