Modalități prin care un program medical te face un medic mai bun

În conducerea unui cabinet medical aglomerat, utilizarea unui program Online de management îți poate transforma activitatea într-una mai rapidă și mult mai eficientă. De exemplu, prin organizarea electronică a fişelor, vei pierde mai puţin timp cu căutarea documentaţiei, astfel vei putea lua deciziile potrivite pentru pacienții tăi şi vei avea mai mult timp pentru ei.


Informațiile medicale la un singur click distanță
Acele vremuri când te bazai pe informaţiile scrise pe hârtie, țin de trecut. Cu un sistem medical Online, fişele medicale, datele pacienților sunt accesibile ușor de oriunde şi în orice moment. Acesta înseamnă, că în loc să cauți în dulapuri, să răsfoieşti dosare întregi, ai acces instant atât la datele medicale cât și la datele personale ale pacienţilor. Accesul direct în momentul potrivit şi din orice locaţie asigură avantajul prin care poţi oferi tratamentul corect pacienţilor tăi.
Rezolvarea problemelor apărute în programări
Este foarte uşor ca programul tău să sufere alunecări în timp, chiar mai mult, aceste situaţii nu pot fi evitate. În astfel de cazuri pacientul trebuie să aştepte mai mult, lucru care îl va enerva, astfel poate deveni îngrijorat chiar și de tratamentul care urmează, complicând astfel şi mai mult lucrurile. Cu un sistem de management pentru programarea pacienților poţi evita situaţiile de a face programări una peste alta, iar dacă în timpul zilei apare o urgenţă, ai posibilitatea să faci modificările instant şi să anunţi pacientul din timp despre modificările apărute.
Comunicarea eficientă cu pacienți printr-un program Online
Atunci când pacienţii tăi trebuie înştiinţaţi despre orice informație medicală sau un control periodic, poţi folosi sistemul de management pentru a le trimite un E-mail sau SMS. Unele informaţii sunt tratate în mod automat de către sistem, altele pot fi folosite manual de către tine sau asistenta ta. Acest lucru este pe placul pacienţilor, pentru că le este de folos, se simt în centrul atenţiei şi devin loiali cabinetului tău.
Nu uita, că generarea noilor pacienți este mult mai ușor decât să îi păstrezi pe cei existenți și să ajungi să îi fidelizezi.
EVOLVO îți oferă toți pașii care te ajută în fidelizarea pacienților:
  • Comunicare în timp real
  • Trimitere mesaje automate pentru control periodic
  • Trimitere mesaje pentru reamintirea programărilor
  • Comunicare în masă cu pacienți, trimitere mesaje cu diferite promoții în scopul creșterii afacerii tale
  • Informații periodice despre tot ce este nou în cabinetul tău, de la echipă până la tratamente
  • Trimitere mesaje automate pentru zii de naștere/zile onomastice

Folosește aplicațiile noastre

Demo gratuit

Completează și trimite formularul online pentru a beneficia de o demonstrație online, sau ridică telefonul și sună chiar acum la +40 365 441 611 pentru a afla mai multe despre Evolvo. De asemenea poti să ne trimiti un email la adresa info@evolvo.ro și te vom contacta noi în cel mai scurt timp.