Sistem ReCall

Cabinetele medicale își asumă un risc atunci, când un pacient nu este rechemat la control periodic conform protocoalelor și indicațiilor medicale, iar medicul curant poate fi acuzat de malpraxis. Însă dintr-un alt punct de vedere trebuie să amintim rezultatul unor cercetări, care dovedesc faptul că 70% din venituri pot rezulta de la pacienții rechemați la control periodic.


Folosirea unui program de management cu un Sistem ReCall, îți asigură pe lângă continuitate loializarea pacenților și îndeplinirea obligațiunilor. Reamintirea pacienților despre iminența unui control periodic este mai mult decât o strategie bună de marketing, dă dovadă de profesionalism și de administrare medicală strategică.

Sistem ReCall, o activitate de bază al fiecărui cabinet medical

Gastroenterologul consultă un pacient, diagnostizează polipi sau o formațiune cu potențial malign, însă copleșit de probleme administrative și un mod de lucru anevoios, neglijează inștiințarea pacientului despre controlul periodic. Dacă după o vreme pacientul decedează de cancer de colon, acest medic poate fi acuzat de malpraxis.

Un alt aspect este pierderea pacienților

Când un pacient nu este ținut în evidența ReCall, apare riscul de a deveni neloial. Lucru, ce înseamnă pierdere de venit și lipsirea pacientului de a fi tratat corespunzător și în timp util. Rechemarea la timp pentru control periodic dă dovadă de un sistem medical bine organizat și o echipă de medici profesioniști și de încredere.

Sistem ReCall

Sistemul ReCall din programul de management Evolvo îți oferă avantajul înștiințărilor automatizate, în acest fel tu te poți ocupa de ceea ce știi mai bine, tratarea pacienților. Tot ce trebuie să faci este să stabilești logica de rechemare la control periodic, de restul se va ocupa un sistem inteligent. Evolvo Sistem ReCall verifică în fiecare dimineață această listă și trimite automat înștiințările, fără ca tu să pierzi vremea cu răsfoirea foilor.

Demo gratuit

Sună acum la +40 365 441 611 sau completează formularul online aici pentru a cere un DEMO gratuit. Eventual trimite-ne un email la info@evolvo.ro și colegii noștri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil.